Inca din capul locului trebuie sa precizez ca nu voi fi niciodata de partea acestei idei, insa voi sustine mult timp de-acum incolo ca pentru romani, macar pt 60-70% dintre ei, zicala asta trebuie sa fie litera de lege.
Nu educatia romanului a avut de suferit dupa Revolutie, ci felul in care romanul a inteles notiunea de libertate, pentru ca daca inainte de 89 nu se petreceau toate aceste nenorociri care inunda stirile de la ora 5, asta era pt ca romanului ii era frica. De militie, de securitate, de bataia pe care o primeau acolo. Stelistii si dinamovistii se urasc de moarte, insa cand apare politia sunt ca fratii. De ce? Pt ca le e frica de bataie. La noi politia are bratele amputate de lege. In Anglia astfel de suporteri ar fi batuti pana ar cadea fara suflu si nimanui nu i-ar pasa. La noi “opinia publica” sare in sus ca se incalca drepturile omului. Dar omul nu are si obligatii, numai drepturi?
Eu cred ca daca maine suporterii unei echipe ar fi batuti cu bestialitate de fortele de ordine (ma refer la cei ce se manifesta violent), chiar si cu riscul de a fi omorati, iar presedintele ar decora pe cei ce au ordonat stabilirea starii de normalitate prin forta, ar insemna un real castig al democratiei.
Pana atunci vom asista neputinciosi la clipurile de pe youtube cu teribilismele romanasilor nostri, purtatori ilegali de libertati democratice.
ianuarie 2, 2009 at 9:11 am
Cand m-am hotarat sa ating subiectul asta, tocmai auzisem la TV urmatoarea stire:
Un sofer a mers pe contrasens de la Comarnic pana la Campina
de D.G. HotNews.ro
Vineri, 2 ianuarie 2009, 14:28 Ultima ora
Incercand sa evite aglomeratia de pe DN1 un sofer trecut pe contrasens si a mers asa pe o distanta considerabila, de la intrarea in orasul Campina pana in Comarnic, transmite Realitatea TV.
Alooo, Hotniuzu’, v-ati hotarat? De la Campina la Comarnic sau vitavercea?
ianuarie 2, 2009 at 9:17 am
la multi ani!
nu doar “suporterii” romani se caftesc intre ei sau cu fortele de ordine. Ba chiar mai mult, as zice ca celebrii hooligans care traiau de “secole” intr-o tara libera au inteles libertatea la fel de prost. Uitam ce-au facut pe haysel, de exemplu? Sau pe unde s-au dus prin europa? Tin minte ca acum cativa ani si-au luat o bataie la istanbul, de le-o tzasnit berea pe nas amestecata cu borsh.
Am vazut chiar un documentar despre hooligans. Ce vedem la noi, e un biet joc cu pistoale cu apa, pe linga ce faceau aia.
Am vazut de asemenea un film despre niste hooligans cehi, care faceau o deplasare (cu trenul) cu echipa. Distrugeri, batai, schilodiri, violuri.
Batai intre “galerii” au fost si pe vremea lui ceausescu, cand frica de militie ar fi trebuit sa indemne la moderatie. Cand venea poli la arad, poli aia adevarata, nu zdrentzele astea de azi, ce crezi, ca ii intampinau ai nostri cu paine si sare? Sau ei pe noi?
Erau niste batai…
pe mine ideea de galerie in sine ma deranjeaza. Acum multi ani, ma invita un prieten sa mergem la meci cu galeria. El avea ceva “stagiu” si ma putea introduce si pe mine pe stadion, fara a plati bilet. Cind ajungem la poarta pe unde trebuia sa intram, vad si eu galeria mai de aproape. Numai intelectuali, unu’ si unu’. Fetze de studenti la mititica. Isi faceau incalzirea cu niste vodca si urlau ca scosi din minti. Am recunoscut cativa borfasi si vagabonzi din cartier. Povesteau cum i-au prins pe “aia” si ce caft le-au tras. Stiam din cartier ca e adevarat ce spun. M-am ingrozit si am ushchit-o urgent, sub pretextul ca am uitat sa-mi cumpar tigari.
De ce nu se bat galeriile la meciuri de volei sau tenis?
ianuarie 2, 2009 at 9:33 am
acum vreo doi ani, a fost un meci de fotbal american intre doua echipe studentesti. Un grup de 3-4 “suporteri” ai unei echipe, il incoltesc pe un “suporter” al celeilalte echipe. Si da-i bumbaceala. Unul din cei 3-4 a considerat ca nu-i deajuns si i-a bagat si un cutit in burta, ca sa se-nvetze minte.
Totul inregistrat pe o camera de supraveghere.
ianuarie 2, 2009 at 9:41 am
boro
pe astia s-ar putea sa nu-i inveti cu bataia, dar macar pe putzoii astia cu BMW-uri luate de babacu’ care-i mare patron, pe-astia i-as bate pana se caca pe ei.
Pe de alta parte, celebrii hooligans o cam fura de la fortele de ordine, dar nu le ia nimeni apararea. Aia cred ca nu se simt bine altfel
ianuarie 5, 2009 at 4:23 am
@emiru & all,
Bine v-am regasit pe toti !
Sa va dea Domnul un an superbisim, din toate p.d.v.!!!!
Am revenit din Antalia, Turcia !
Am avut curaj sa traversam atata drum ! Nu ne pare rau!Eram cei mi tineri dintre cei batrani!
A cerescut iarasi inima in noi cand am vazut – ca si in Tunisia – cupluri de mana, la 80 de ani !!!
Turcii ii intrec pe greci, pe tunisieni si pe vestici; sunt magnifici ca ospitalitate, antren si cazare; apoi, ca geografie si istorie: Bosfor, M. Marmara, Pamukkale etc.; imperii, dinastii, harem etc.!!!
Sa ne auzim sanatosi, si in 2009, daca va face placere prezenta noastra AICI!
Cu iubire,
N.@ A.
ianuarie 7, 2009 at 3:33 am
asta zic si eu post! ha ha ha faptul ca e scris de fostul sef al unei agentii particulare de batausi,
ii confera multa credibilitate. exista un sambure de adevar, nimic de zis – dar totusi! “batuti cu bestialitate de catre fortele de ordine….?”
ianuarie 7, 2009 at 3:33 am
La Multi Ani!
ianuarie 7, 2009 at 8:54 am
cam ai dreptate. Trebe musai batuti cu blandete si cu simt civic.
ianuarie 8, 2009 at 11:44 am
LA MULTI ANI TUTUROR. BINE TE-AM GASIT NORA!
eu cred ca dreptatea e undeva la mijloc in ceea ce priveste conflictul politie-hooligani . de afara acest fel de a fi (hooligan) pare cea mai mare prostie insa ei sunt oameni ca si noi ,au nevoi , sufera . faptele lor nu sunt scuzabile insa ei sunt victime ale sistemului si ale propriei inculturi.
ianuarie 9, 2009 at 4:07 am
@Bine ai revenit, @mariusfrancisc !
” La multi ani si sa-ti dea Domnul !!!”, daca nu esti casatorit!
Iti dau un sfat: sa nu pleci cu automobilul propriu – niciodata – in Antalia!
Drumul e obositor- si ca excursionist, in autocar, d-apoi ca sofer – !!!
Am vazut familii disperate, ramase pe drum, care ne-au cerut apa si medicamente!
Antalia merita vazuta, dar nu iarna.
Am avut noroc si de vreme, si de un Revelion cu surprize, cadouri, vin la cana de 2l si tort cu 7 etaje ca la nuntile selecte!
Iar turcii…turcii…erau tot un zambet!
Doamne, ajuta pe toata lumea, in noul an!
ianuarie 9, 2009 at 4:08 am
….”Sa-ti dea Domnul o printesa “, daca esti necasatorit!
ianuarie 10, 2009 at 11:12 am
@emir-ule,dragul nostru “amfition” si sot-tatic de departe,
Ieri, Alex al meu, a platit deja, integral, excursia in Olanda,din 15-26 aprilie2009, de Paste
( atunci imi da Univ. vacanta) si Belgia,bineinteles, Ungaria-poarta si alte tari invecinate, numai pt.o zi!
7 tari/ 11 zile/10 nopti!
Discount-ul este exact Micul dejun optional!
Stam 3 zile in Olanda! Spune-ne, daca nu te deranjam prea mult, ce se merita – EAPATAT – sa vizitam, optioal, platit separat!
“Eminenta cenusie”,carea gandit excursia,ne incita sa mergem numai in cluburi, baruri etc.!
Parca n-au idee ca excursii se fac cu varsta a 4-a si a 3-a !
Noi suntem printre cei mai”tineri”, la 59-60 de ani, in autocarele cu care am circulat!
Alex, in special
[ care este venit din "feudalismul acela superisim"]
iti multumeste anticipat!
Eu, bubulina mai evoluata[un strop] sunt “cu el”!
Nu este el-in continuare-”Cararea catre maine”? “Mantaua de vreme rea” a mea ???
Asteptam !
ianuarie 10, 2009 at 11:15 am
@All,
Daca @emiru este ACASA, la ai sai, rugam, in timp, pe companionii nostri ca ne dea cateva sfaturi!
Multumim!
N&A
ianuarie 13, 2009 at 8:57 am
Emiru`
ai putea fi dragut sa lasi adresa exacta din the neverlands pt doritori
ianuarie 25, 2009 at 1:10 pm
bai nu mai curata nimeni panzele de paianjen?
februarie 1, 2009 at 8:03 am
ce pinze bah ???
februarie 3, 2009 at 6:32 pm
Sunt adeptul argumentelor logice inaintea bataii. Totusi e bine sa analizezi rapid situatia si sa actionezi rapid in cazul in care adversarul nu este deschis pentru buna comunicare.
In legatura cu educatia copiilor, e bine sa reusesti fara palme, insa oricare ar fi solutia, cred ca ea nu trebuie facuta niciodata in public.
februarie 13, 2009 at 9:20 am
nora
f pe scurt:
Amsterdam: – van Gogh Museum, Rijksmuseum, Madame Toussaud’s, Heineken Experience (asta e muzeu), Red Light District, Sex museum
Leiden: – Corpus Experience
Haga: – Madurodam
Rotterdam: — Erasmus Bridge + casele sub forma de cuburi
Apeldoorn – Palais Het Loo (un fel de Peles al nostru), Apenheul – un parc interesant cu maimute lasate libere
Gradini zoologice nu cred ca te intereseaza, dar totusi daca aveti timp: Burger’s Zoo din Arnhem sau Dieren Park din Amersfoort
Ar mai fi muzeul aviatiei din Sosterberg.
Insa nu Amsterdam e reprezentativ pt Olanda ci orase gen Delft, Deventer, Zwolle
mai 23, 2009 at 9:13 am
A trecut un an…
mai 30, 2009 at 8:23 am
ai dreptate cand privesti in felul acesta libertatea. Din pacate multi au interpretat diferit totul, si pentru ei libertatea de exprimare spre ex e sa scrii tabloide de 2 lei,