by papa

 

Zic: Vroiam sa te intreb…
“Cind, cum si unde-o fi-nceput?”
Zice: Pai,
“Habar nu am si nimeni n-are.”
Zic:
“Sa fi pornit c-asa ai vrut?”
Zice:
“Nu, a fost o chimica-ntimplare.”
Si fi atent ce spun ai tai:
“…iar gazele se-aprind vilvoi si elementele combina, sa nasca elemente noi si alte gaze si lumina.
Un cataclism desparte-acel, colos topit de foc si magma, in mii de parti de-acelasi fel, ca puii din aceiasi mama. Forte stelare invirtesc aceste groaznice cuptoare, pin’ se racesc si rotunjesc, creind planete solitare.
Cimpuri magnetice mentin un pumn de astre strins unite si-n centru, sori ce le-ntretin, cu energii nebanuite. Si constelatii se-nvirtesc, ametitor in tot ast haos, planete sori si praf ceresc, un univers far’ de repaos.
Zic: Si noi?
Zice: Dintre astre 
“E poate una-n zeci de mii, sau poate numai una-n toate, materiei ce-i spuneti vii, salas sa-i fie pin’ la moarte. Eroi ai unei aventuri, ce s-o sfirsi si-a voastre vremuri, atomi ai unei picaturi, intr-un ocean lipsit de tarmuri.
Zic: Bun,
“Dar cind se va opri din mers, planeta ce-o numim albastra, ce viata va fi-n univers, cind nu va mai fi viata noastra?
Zice:  Offf !
Cu-i va pasa c-ati fost si voi, o parte a nemarginirii? Caci praf veti fi cu toti-apoi,
Desteptul praf al omenirii.