In sfirsit, a sosit momentul adevarului. Pacat ca acel adevar nu a fost rostit nici de asta data. Aseara, in mijlocul unui stadion arhiplin, si-ntr-o atmosfera de Olimpiada Pekineza, a avut loc marathonul kenianului Obama. Cum a ajuns asta in pozitia de candidat al democratilor, o stim. N-a fost doar talentul oratoric de exceptie pe care-l poseda si nici promisiunile aiuristice pe care le-a lansat in ultimile 18 luni, cit mai ales gafele electorale ale Clintonesei si ale idiotului de Bill, care pe unde a aparut, numai timpenii a debitat, de-a tras-o p-asta la fund, ca bolovanu’. Da’ ce sa-i faci? Prostia se plateste. Si poate nu atit prostia, cit vedetismul si infatuarea gratuita. Ca sa fiu sincer, desi am convingeri republicane, cu unele exceptii de ordin religios, as fi preferat-o pe Madame Clit lui McCain. Si cred ca si poporul american ar fi preferat-o. Dar uite ca din cauza de poticneli, Clit a alunecat spre fund
acordindu-i o sansa nesperata lui McCain minutze scurte. Asta nu inseamna ca asta va ajunge automat presedinte. Nu, nicidecum. E si el capabil de pasi multi si gresiti, dar marele lui noroc e ca acum problema s-a simplificat considerabil. Majoritatea covirsitoare a republicanilor il vor vota, fara a si-l dori, din motive de apartenenta politica. Asta se stie si se vede. Astora li se vor alatura toti kuklusklanii si rasistii, care nu sunt putini deloc si care-l vor vota indiferent de afilierea partinica. E si asta-i drama lu’ Obama. E negru. Stiu, nimeni n-o va spune si nici n-o va admite, dar asta e. Rasismul si fascismul, desi le detestam, sunt inca parte integranta a societatii omenesti. Dar sclipirea gindirii mele papagigliene, deabea acum se va produce sau reproduce. E posibil ca lovitura mortala sa nu-i vina Obamului de la rasisti. Eu cred ca, desi democrati in majoritatea lor , evreii il vor ingropa pe kenian. Nu neaparat pentru ca-i negrisor, ci pentru ca-i Hussein. De ce-ar risca “poporul ales si circumcis”, cind McCain e o varianta sigura pentru ei? Lor nu le trebuie unul care sa-si ia limba-n gura cu Ahmadinejad, ci unu’ care sa-i castreze programele nucleare, indiferent de pozitia Europei, care o stie toata lumea cit e de antisemita. Poate ma insel, dar tare m-as mira sa-l vad pe Barac ajungind presedinte. Un om care n-a condus decit o masina si-o familie, sa-l pui sa conduca o lume, mi se pare de domeniul ridicolului. Si inca ceva. Se pare ca Obama impartaseste viziunea lui JFK si a lui Martin Luther, sper sa nu le impartaseasca si soarta.
Dar pina una alta, omul si-a terminat discursul olimpic, in care a facut citeva promisiuni vagi si foarte vagi cu finalizare peste zece ani, cind el oricum nu va mai putea fi presedinte. Asa ca dupa concertele din deschidere, dupa Gore, alt imbecil, dupa Obama, au urmat focurile de artificii, serpentinele tricolore, confeti si mai tricolore si vacarmul celor 84.000 de manipulati care au consfiintit inchiderea parodiei olimpice. Interesant e faptul ca McCain se chinuieste sa umple si el macar tribuna a doua a unui stadion si nu reuseste. In ritmul asta, n-ar fi exclus ca republicanii sa-si organizeze Conventia in sala de mese a vreunui liceu. Asta s-o numi po/pula/ritate?
Astazi, John McCain a ales-o pe Sarah Palin ca running mate in alegerile prezidentiale. O mutare care a spulberat, daca mai era nevoie, efectul speech-ului de ieri al Obamezului. Iat-o pe Sarah
august 29, 2008 at 12:05 pm
papa
tu chiar crezi ca e atat de mare diferenta intre obama si oricine ar fi celalalt? io zic ca indiferent cine devine presedinte USA, merita automat si premiul Oscar. iar invinsul, desigur – zmeura…
august 29, 2008 at 12:12 pm
cat despre polemici, din punctul meu de vedere s-au terminat. port pica nimanui, sunt suparat pe nimeni.
am spus ce am avut de spus…
nu am de gand sa sparg gasca, inca ma simt bine aici…
august 29, 2008 at 12:13 pm
judge
Diferenta de culoare, nu numai politica, e evidenta
Sarah Palin a fost aleasa ca running mate. Minute scurte, minute scurte, da’ io-te ce vice mistoaca si-a tras!
august 29, 2008 at 12:14 pm
@papa
Nimeni in America nu mai vorbeste de Obama ci de Sarah Palin, viitoare vicepresedinta
Se pare ca republicanii au intotdeauna ultimul cuvant! Iar le-au tras-o rau, rau democratilor… Si, pe de alta parte, cred ca te vei si indragosti
august 29, 2008 at 12:15 pm
http://www.foxnews.com/
august 29, 2008 at 12:17 pm
GA
Bai sa stii ca ma bucur. Acum sunt convins c-a pus-o, desi n-am auzit-o pe frumusica asta vorbind. Dar sunt convins ca-i desteapta. va avea insa viata grea in dezbateri. Nu crezi?
august 29, 2008 at 12:19 pm
Biden ala e si destept, are experienta si are si limbarita. E adevarat ca are si ceva bube-n cap. Abea astept s-o aud vorbind si dezbatind probleme. Acum chiar ca vreau sa vad Conventia
august 29, 2008 at 12:22 pm
GA
Bai, acum cred ca vor umple doua stadioane, nu unu’ singur
august 29, 2008 at 12:25 pm
@ judge
Ce dracu sa fac bey….sunt si foarte destept si putred de bogat…pe deasupra mai sunt si frumusel si traiesc si-n cel mai frumos stat din cea mai frumoasa tara
Aaaa, uitasem, sunt si tinerel, macar atat cat se poate, fara chelie si suplu
august 29, 2008 at 12:29 pm
@ papa
Iti dai seama ce inseamna aceasta nominalizare…toti Clintonistii se intreaba “de ce ei pot si noi nu?” si demonstreaza, inca o data, statutul de maverick pe care-l detine de zeci de ani.
august 29, 2008 at 12:31 pm
Copilasi dragalasi si neastimparati, eu acum ca am vazut pe cine-a ales McCain, deja imi sfiriie picioarele, asa ca voi pleca spre casa sa cinstesc evenimentul
Cind ajung, va caut, ca doar n-o sa va las de capul vostru
august 29, 2008 at 12:34 pm
papa: ca un om care macar pe doc stiu ca-l cunosti mai bine decat multi dintre noi, nu stiu de ce m-as fi asteptat totusi sa ai o altfel de reactie la cele spuse de the judge…
the judge: uneori superioritatea se rezuma la bun simt, simt al umorului si deschidere la minte („open mind” cred ca e sintagma corecta, dar nu cunosc engleza prea bine iar romana nu-mi ofera uneori decat manz, viezure si varza. Mai ales varza…) Inainte de a-i judeca pe altii ar trebui sa ne intrebam daca am incercat sa-i intelegem. Iar daca oricum nu ne pasa daca-i intelegem sau nu, putem avea decenta sa nu ne exprimam niciun punct de vedere. Sau s-o facem fara sa jignim pe nimeni. O sageata ironica e tot timpul mai bine primita de niste oameni inteligenti decat niste afirmatii apodictice (doc, macar atat am invatat si io de la tine; judge, recunosc, am folosit DEX-ul prima oara pentru cuvantul asta). Cel putin asta e parerea mea. Si-mi cer scuze c-am intervenit intr-o polemica intalnita intamplator in timp ce F5-uiam, asa cum zice papa. De obicei ma rezumam la Hai Steaua!
Blogareala placuta in continuare tuturor.
august 29, 2008 at 12:34 pm
GA
Bai tu ai auzit-o vorbind pe fata asta? Ca-n Alaska ei, cu cine sa-si incruciseze sabiile, dar cind o da de vulpoii Washington-ului, nu stiu daca n-o sa clacheze. Sper s-o tina curul la mizerii si sper sa nu aibe vreun trecut la bara, stii de care
august 29, 2008 at 12:35 pm
@ papa
BIden face parte din establishment. E in Senat de la 29 de ani.Debate-ul intre VP’s are mult mai putin importanta decat debate-ul dintre candidati.
august 29, 2008 at 12:39 pm
@ papa
Da. A castigat alegerile din Alaska cu o anti-corruption theme intr-un stat concurent doar cu Louisiana la coruptie.
august 29, 2008 at 12:41 pm
socio
Pentru ca DD este suficient de matur si inteligent pentru a-si expune singur punctul de vedere. Eu l-am spus pe-al meu si daca ti-a trecut neobservat, nu cred ca am vreo vina. Disputa nu este intre mine si nimeni. De ce incerci sa ma tirasti intr-o chestie pe care n-am generat-o? Si de ce te bagi tu? Nu e nici unul din ei redus, ba dinpotriva. Simti ca se clatina careva si intentionezi sa-i sprijini pentru a nu se impletici?
Eu ii consider oameni destepti care pot discuta si ajunge la un compromis.
august 29, 2008 at 12:44 pm
GA
suna destul de gay autoportretul tau. esti cu adevarat o partida buna, ce sa mai zic
daca-ti schimbi sexul, jur ca-ti fac asiduu curte, cu gard cu tot
august 29, 2008 at 12:47 pm
socio
Asta nu inseamna ca nu esti binevenita sau ca n-as tine si la tine ca la ceilalti. Am adus aceasta precizare pentru a nu se interpreta cumva cum ca as avea ceva contra ta, pentru ca n-am.
august 29, 2008 at 12:48 pm
@judge
Da’ lasa-l frate asa, de ce sa pierdem noi? GA, esti disponibil?
august 29, 2008 at 12:50 pm
popeasca
saru’mana!
au revenit vremurile bune? sau e w-e la usa?
august 29, 2008 at 12:50 pm
socio
sunt 100% de acord cu tine. numai ca unii se simt superiori cand se uita la altii de sus in jos.
cat despre GA, DD & co (nu eram prea sigur de & co asta, da’ incep sa aflu
) ii respect, le recunosc si meritele si superioritatea – atunci cand e cazul. cand nu, nu!
august 29, 2008 at 12:51 pm
@ papa
Mi se pare mie, sau Sarah Palin seamna foarte bine cu Mioara Mantale?
august 29, 2008 at 12:52 pm
@anowen
Seicul vostru e p-aci prin preajma. Sa va trimitem ceva? Niste lapte de vaca, sa nu mai chinuiti camila aia. Sau poate niste palinca…
august 29, 2008 at 12:52 pm
popi
De-asta mi-o place atit de mult?
august 29, 2008 at 12:59 pm
popeasca
ai, ce dor mi-e de-o palinca! m-ati omorat cu camila aia…
august 29, 2008 at 1:00 pm
papa: ai dreptate, scuza-ma ca m-am bagat. Cum spuneam, Hai Steaua!
PS: Sper sa nu ma considerati superioara pentru ultimele cuvinte
august 29, 2008 at 1:03 pm
soci
, ca daca te-as considera, nu te-as mai iubi, iar tu stii bine de cind ma macina amoarea asta 
Eu nu te consider superioara
Cit priveste Steluta, mi-ai cam dat cu tifla
august 29, 2008 at 1:05 pm
anowen
Da’ si tu pe ea
august 29, 2008 at 1:14 pm
papa
ultima oara cand am vazut-o traia… asta e, bem cafeaua fara lapte.
august 29, 2008 at 1:23 pm
@ judge
Ai dat cu noroi verde-n fata si-ai terminat, crezi? Nu bey, tre sa inveti sa si iei. De la altii ca io n-am chef de mizerii. Nu-mi sta in caracter. Puteai sa iei si tu autocaracterizarea a gluma chiar daca nu e
august 29, 2008 at 1:28 pm
@ papa
What is the bigger story today? Obama’s speech or Palin’s nomination?
Cu nominalizarea asta McCain a trezit tot conservatorismul republican dormant. Se anunta 60-70 de zile furtunoase.
august 29, 2008 at 1:49 pm
GA
care n-am nici in clin nici in mineca cu algerile astea, doar ca ne afecteaza direct
Bai aici sunt deacord cu tine. Daca si pe mine m-a surexcitat, ca sa nu spun excitat
august 29, 2008 at 1:58 pm
@ papa
Sunt 70 de milioane de democrati inregistrati si 50 de milioane de republicani. Pentru a castiga MEREU democratii trebuie doar sa mearga la vot. Nu le trebuie nici campanie, nici platforma, nimic. Juma de ora la 4 ani. Atat.
august 29, 2008 at 2:08 pm
Salut!
august 29, 2008 at 2:09 pm
Alex
salut islandezule!
august 29, 2008 at 2:09 pm
Papa & GA
Sa inteleg ca nu o sa va mai uitati crucis la mine acum ca McCain o are pe Sarah Palin langa el?
august 29, 2008 at 2:15 pm
Am ajuns acasa si ma tot holbez la Fox si in loc sa-mi mai dea si mie prezentarea, ma omoara cu uraganele
A, ba uite c-o da acum. mama ce gura are! E a dracu neica. Direct la gitul Clitonesei a sarit. Gagica e pusa pe fapte mari.
Realitatea e ca au si ales momentul potrivit s-o bage pe piata. S-a ales praful de speech-ul Obamezului
august 29, 2008 at 2:16 pm
@ papa
Inteleg pe undeva antiamericanismul…ceea ce nu inteleg este the doublestandard-ul exprimat cu atata fervoare…China este tara cea mai poluata din lume dar americanilor li se scot ochii pentru neratificarea tratatului de la Kyoto…China continua sa scoata petrol din Sudan, efectiv tinand in brate un regim care a omorat 300.000 de oameni in Darfur dar America este de vina pentru ca nu face suficient ( vezi aici un reportaj interesant http://news.bbc.co.uk/2/hi/africa/7503428.stm ) as putea continua pana maine…evident America are si ea partile ei de vina, razboiul din Iraq, implicarea in fosta Iugoslavie etc. Cat despre Rusia? N-are rost sa continui…Dar sa crezi ca tot raul vine din Washington e prea mult, mai ales cand vine de la oameni cititi, educati si civilizati.
august 29, 2008 at 2:16 pm
Alex
Bai da’ tu parca faceai parte din trupele democratilor, sau te confund cu windy?
august 29, 2008 at 2:17 pm
@ papa
Am pierdut un comment pe la askimet-ul tau…daca esti dragut sa-l pui…merci
august 29, 2008 at 2:22 pm
Papa
Eu sunt mai de centru… La alegerile astea am fost de la inceput cu McCain… Sincer, nici unul nu-i pe gustul meu…
Obama e de depare cel mai inteligent, Hillary cea mai buna cu politica, McCain mi se pare cel mai cinstit… Stiu, stiu ca e departe de a fi un geniu… Obama s-ar putea sa-l faca praf in dezbaterile unu la unu…
august 29, 2008 at 2:23 pm
Papa
Mi-a placut postul tau… spui tu ceva…
august 29, 2008 at 2:24 pm
GA
Asta nu inseamna ca foca n-ar minca pinguini
Bai eu n-am spus ca tot raul se afla in Washington. Iar de universalitatea coruptiei politice am vorbit deja. N-ai sa ma auzi vreodata spunind ca cei mai nenorociti politicieni sint americani, dar nici n-ai sa ma auzi laudindu-i. Nu consider ca merita. ce am spus e ca cei din Washington, comparativ cu cei din Alaska sunt probabil cam ca orca cu foca
august 29, 2008 at 2:28 pm
@ Alex
Salut. Cand au fost fata in fata in the Saddleback debate McCain i-a luat fatza rau lui Obama. Vom vedea.
august 29, 2008 at 2:28 pm
GA
noroi?! mizerii?! de unde si pana unde? nu am fost chiar asa de dur. doar sincer, si nu am vrut sa jignesc pe nimeni. am criticat aroganta, nu am contestat nici meritele, nici simtul umorului.
daca am jignit astfel pe cineva, imi cer scuze, public.
iar autocaracterizarea am tratat-o exact ca pe o gluma. ceea ce si este.
si am raspuns ca atare. doar nu crezi ca am vorbit serios, nu?
cat despre luat, mi-am luat destule, si la propiu si la figurat. nu pot sa zic ca le primesc cu placere, da’ daca o fi sa fie, asta e.
august 29, 2008 at 2:29 pm
@ Papa
NU vorbeam de tine, vorbeam cu tine
august 29, 2008 at 2:31 pm
@ judge
Hai la o bere…
august 29, 2008 at 2:37 pm
GA
Pai da bai si eu ti-am reamintit pozitia mea
august 29, 2008 at 2:43 pm
Trei uragane!!! Cam nasol pentru New Orleans. Sper sa-l ocoleasca.
august 29, 2008 at 2:49 pm
GA
Silva bruna, Silva blonda, Ciuc, Ursus?
august 29, 2008 at 2:50 pm
@ papa
Ticket-ul asta republican a prins viata…
august 29, 2008 at 2:51 pm
@ the judge
De care vrei tu …io beau Bergenbier fara alcool…si un paharut de vinut rosu da’ mai pe seara
august 29, 2008 at 2:56 pm
GA
sa-ti fie de bine! uite eu o sa beau o azuga. in cinstea pacii si prieteniei si a unor vremuri de multisor apuse.
vad ca e meci. MU cu Zenit. prin urmare va pupez, pentru moment…
hai craiova!
august 29, 2008 at 2:57 pm
GA
Oricum se pare ca are mai multa ca Obamezu
Au inceput atacurile. Cica n-are experienta
august 29, 2008 at 3:03 pm
@ papa
E o acuza puerila a democratilor…Obams vs McCain, asta e lupta, nu Biden vs Palin… lipsa de experienta ii dezavantajeaza pe democrati, chiar n-are rost sa o aduca in prim plan
Ma rog…
august 29, 2008 at 3:11 pm
GA
Trebuiau sa spuna si ei ceva, ca prea ramasesera cu gura cascata
Bai gagica are 5 copii!!! Sigur nu pierde noptile aiurea!
august 29, 2008 at 3:16 pm
buna seara !
bine v-am regasit!
nu ma pot lauda ca sint o foarte buna cunoscatoare intr-ale politicii, dar nici nu fac parte dintre cei care spun,,nu stiu, nu ma intereseaza” fiindca ,vrem nu vrem , politica ne influenteaza vietile ..
am gasit azi, intr-un ziar local destul de anost de felul lui ,un articol in care e exprimat un punct de vedere cel putin interesant… iata-l:
http://www.gds.ro/Opinii/2008-08-29/Miracolul+Obama
august 29, 2008 at 3:21 pm
GA,
in amintirea unor timpuri mai bune: hai Stiinta!
august 29, 2008 at 3:26 pm
papa,
ce te-a pali(n)t asa de-odata pasiunea asta pentru politica?:-)
august 29, 2008 at 3:27 pm
cristiana
La viitoarea campanie electorala, ai vrea sa-mi fi running mate?
august 29, 2008 at 3:28 pm
cristiana
Pentru ca-i de genul feminin
august 29, 2008 at 3:31 pm
papa,
atita timp cit miine urmeaza un meci in care vom fi in tabere adverse nu raspund la provocari..
august 29, 2008 at 3:31 pm
Ha, ha, ha 21% din suporterii Clintonezei vor vota cu McCain iar 27% sunt indecisi
Cacatul se alege de Dbladi-Oblada asta
august 29, 2008 at 3:32 pm
cristiana
dar dupa meci? doar stii ca se va termina la egalitate
august 29, 2008 at 3:33 pm
@ cristiana
Hai Dinamo! De obicei nu prea avem probleme cu voi dar, recunosc, imi plac pustanii Craiovei. Joaca un pic de fotbal. Va fi interesant
august 29, 2008 at 3:35 pm
Bai da’ popi ce-o face?
august 29, 2008 at 3:38 pm
GA
Bai esti abonat la National Review?
august 29, 2008 at 3:38 pm
@ papa
A vrut sa ma imbarlige pe mine sa alerg intre camera cu TV-ul si cea cu PC-ul… noroc ca m-am prins la timp
august 29, 2008 at 3:40 pm
e tare greu cind esti singur printre haite de ciini(rosii)
august 29, 2008 at 3:41 pm
@ papa
Singurul lucru la care sunt abonat sunt facturile
Citesc si de-o parte si de alta a spectrumului politic, inclusiv NR.
august 29, 2008 at 3:42 pm
@ cristiana
Suntem ok si fair. Nu-i asa papa?
august 29, 2008 at 3:44 pm
Gustav asta s-ar putea sa le incurce planurile cu Conventia. Din tropical storm, a devenit hurricane si se pare ca pe luni, marti va cere azil politic in Louisiana
Naspa!
august 29, 2008 at 3:46 pm
cristiana
Tu inca n-ai auzit ca noi suntem prietenii omului? Ca orice ciine credincios, eu ling mina care ma hraneste, n-o musc niciodata
august 29, 2008 at 3:49 pm
cristiana
Si inca ceva, noi nu suntem din aia rai, insemnati, cu stea in frunte
august 29, 2008 at 3:53 pm
pentru ca am avut o zi teribil de grea azi ma opresc aici nu inainte de a va ura noapte buna ( sau ziua buna, dupa caz) celor aici prezenti, dar ,indeosebi, celor absenti din motive mai mult sau mai putin personale…
august 29, 2008 at 3:58 pm
cristiana
NB “indeosebi” tie
august 29, 2008 at 4:05 pm
Noapte buna Cristiana
august 29, 2008 at 4:06 pm
ManU- Zenit 0-2 min 62 rusii continua sa atace SuperCupa Europei
august 29, 2008 at 4:09 pm
GA
E pe dracu!!!
august 29, 2008 at 4:09 pm
Cristiana
Io-s mai catar, scapa lumea mai greu de mine…
august 29, 2008 at 4:10 pm
GA
Pardon, sunt mai elefant vroiam sa zic…
august 29, 2008 at 4:11 pm
@ papa
Da bey si joaca-n draci rusii…
august 29, 2008 at 4:11 pm
Ia uite bai ca meciul e transmis pe FOX. Hai ca-l vad si eu
august 29, 2008 at 4:15 pm
1-2
august 29, 2008 at 4:22 pm
Egaleaza englezii in min. 89′…
august 29, 2008 at 4:23 pm
Inca 0-0 la CFR-Poli Iasi…
august 29, 2008 at 4:30 pm
Mama ce ocazie!!!!
august 29, 2008 at 4:31 pm
Papa
A cui?
august 29, 2008 at 4:33 pm
Alex
Rusii
si Scholes off
august 29, 2008 at 4:33 pm
Pentru gol cu mina, misto dealtfel
august 29, 2008 at 4:34 pm
4min ET
august 29, 2008 at 4:36 pm
Papa
Era golul din min. 89′ ?
Bey, si i-am zis sa dea cu capul!!!
august 29, 2008 at 4:37 pm
CFR-ul pierde doua puncte mari… Sper sa-si revina pentru CL si sa scoata si ei ceva puncte…
august 29, 2008 at 4:39 pm
Zenit cistiga si Abramovic se bucura prin tribune
august 29, 2008 at 4:44 pm
Papa
Si asta-i clubul lui? Pai nu mi se pare corect ca UEFA il lasa cu doua cluburi in competitii europene. Pot aparea conflicte de interese…
august 29, 2008 at 4:47 pm
Alex
Da bai, al lui e si asta si nu inteleg de ce nu i-o cumpara si echipa Dinamo de la Bucuresti
august 29, 2008 at 4:49 pm
Papa
Tine Borcea de pret…
august 29, 2008 at 4:53 pm
Ma retrag la o cafea. Revin mai tirziu
august 29, 2008 at 5:06 pm
@GA
Vezi ca nu mi-ai raspuns!
Si cu asta noapte buna tutulora!
august 29, 2008 at 5:07 pm
Ne vedem mai tarziu. Noapte buna, seara placuta!
august 29, 2008 at 5:13 pm
@ popeasca
Cred ca da
UIte aici…
#
66 papagigli
Bai da’ popi ce-o face?
#
68 genial american
@ papa
A vrut sa ma imbarlige pe mine sa alerg intre camera cu TV-ul si cea cu PC-ul… noroc ca m-am prins la timp
august 29, 2008 at 5:29 pm
@ popeasca
Sunt luat luat nu doar luat
august 29, 2008 at 5:32 pm
@GA
Atnci poti sa-ti faci operatia aia de zicea judge. Daca tot esti o cauza pierduta…
august 29, 2008 at 5:35 pm
@ popeasca
Neeaaaaah!
august 29, 2008 at 5:45 pm
Am o surpriza mare de tot . Mai mare ca lui McCain . Curiosi?
Luati de-aici :http://assspidic.wordpress.com.
Si-acum ma voi retrage.
august 29, 2008 at 5:46 pm
hello ppl !!
asaaa, va citesc mai apoi…ca nu-mi pot opri degetele sa ..”va bat.”… uite ce vice si-a ales McCain… GR8888
Oby , n-a avut cojones sa aleaga o muiere
:)
august 29, 2008 at 5:48 pm
Un tip mergand pe strada vede o tipa traznet. Se apropie usor si ii
spune:
- Papusa … se pare ca avem acelasi drum?!
- Nu cred! … Eu nu merg in pizda matii!!
august 29, 2008 at 5:51 pm
well… … papa, la mine in ograda…..nu-s magari !!
Kido
tine minte…aici e zoo exotic… doar elefanti… rosii
mata alb Sasa , si the beast
august 29, 2008 at 5:59 pm
popi
Eu nu eram curios. Acum cum ramine?
A si inca ceva, asta ce-a vrut sa fie, ca sa-nteleg si eu? De ce ar fi o surpriza? Poate a fost pentru tine. N-o credeai capabila? De ce?
De fapt cred ca poate avea mult mai mult succes, avind mai mult timp la dispozitie. Pentru mine nu-i nici o surpriza. E o femeie desteapta care poate foarte bine administra un blog. Ma surprinde in schimb faptul ca te asteptai sa ne surprinda
aspi mult succes draguto!
august 29, 2008 at 6:09 pm
windy
Am vazut o sigla cu un animal jumate elefant, jumate magar. Aia-s independentii sau what?
Ca tot ai adus vorba de dobitoacele astea
august 29, 2008 at 6:10 pm
- Ce ar fi lumea fara barbati?
- Plina de hermafrodite libere, fericite si… grase.
august 29, 2008 at 6:12 pm
Sotia il intreaba pe sot:
- Ai vazut tipul, care m-a salvat cand eu ma inecam?
- Da, stai linistita, si-a cerut scuze.
august 29, 2008 at 6:14 pm
@ papa
Undecided
august 29, 2008 at 6:15 pm
Sotia: M-am dus la un hipnotizator care m-a invatat sa stau in fata
oglinzii si sa repet “Nu ma doare capul!” , “Nu ma doare capul!” si
astfel am scapat de durerile de cap. Nu vrei sa te duci si tu, poate iti
imbunatatesti “performantele” sexuale?
Se duce sotul si cind vine acasa se duce in baie apoi o dezbraca , o arunca in pat si i-o trage, de se uraca saraca femeie pe pereti..
- Stai asa ca vin imediat!
Se duce iar in baie, se intoarce si o face si mai sanatos decit prima data.
- Stai asa ca mai vin o data!
Se duce in baie si sotia se duce dupa el. Il vede in fata oglinzii
spunind: “Asta nu-i sotia mea !”, “Asta nu-i sotia mea!”.
august 29, 2008 at 6:16 pm
GA
Stai ca mai am
august 29, 2008 at 6:18 pm
- Tu îti faci rugaciunea la masa, înainte de a începe sa manînci?
- Nu e nevoie. Nevasta-mea nu gateste. Pot minca fara frica.
august 29, 2008 at 6:21 pm
@ papa
Numai de curiozitate, uita-te in dreapta jos , in paranteze (dupa nume) fiind numarul de articole publicate de CNN despre fiecare candidat. I think it speaks volumes…
http://politicalticker.blogs.cnn.com/
august 29, 2008 at 6:21 pm
In timpul mesei de pranz, fiica cea mica a familiei sta cu privirea adancita in farfurie, fara sa manance. La un moment dat spune:
- Am ceva sa va anunt!
Se face tacere si toata lumea asculta, atenta.
- NU SUNT FECIOARA! si incepe sa planga.
Tacere mormantala. Tatal se adreseaza apoi sotei:
- E vina ta, te imbraci si te machezi ca o curva, ce exemplu i-ai dat?
La randul ei, femeia se adreseaza sotului:
- Dar tu? Iti risipesti banii cu pipite care vin sa te conduca chiar pana in fata casei!
Sotul continua:
- Si sora-sa cea mare, nu-i buna de nimic, cu prietenul ei chel si drogat, care o inghesuie prin toate colturile casei! Ce exemplu i-a dat?
Odata pornit, scandalul a continuat in acelasi fel o bucata buna de
timp, pana cand bunica fetitei a luat-o pe dupa umeri si a intrebat-o:
- Draga mea, cum s-a intamplat asta?
Printre hohote de plans, micuta a raspuns:
- Preotul a ales o alta fetita sa o joace pe Fecioara Maria in spectacolul de Craciun.
august 29, 2008 at 6:22 pm
@ papa
Iar mi-a mancat akismet-u’ ala un comment
august 29, 2008 at 6:25 pm
GA
Gata puisor. Te-am rezolvit
august 29, 2008 at 6:34 pm
GA
E adevarat, dar asta-i un foc de paie. Miine va fi alta poveste. De miine va depinde de presa. Dar acum ca am ascultat-o, cred ca presa va umbla dupa ea cu limba scoasa. Pare o gagica exploziva care va da mari batai de cap democratilor.
august 29, 2008 at 6:43 pm
@ papa
Iti dai seama daca tot ce-au putut spune azi e ca Sarah este lipsita de experienta…
Hai s-o luam logic…de 2 ani guverneaza un stat micutz cu rezultate notabile…Obama este de 3 ani JUNIOR Senator din Illinois, ultimii 2 ani petrecandu-i campaigning pt presedentie…
Hmmm…
august 29, 2008 at 6:44 pm
@ papa
Cred ca au nevoie de alt argument…
august 29, 2008 at 7:00 pm
129 papagigli
diana
Nu ma deranjaza ca nu ne ai pe blogroll, ma surprinde ca mi-o sugerezi
ti-am sugerat asta acum, in continuarea ideii lui the judge de a facilita mersul din blog in blog. eu traversez de la tine la papagilos la ga la ag de n ori pe zi, acestea fiind blogurile in care se lasa des comentarii. si nu pt a avea un link in plus catre blogul meu
august 29, 2008 at 7:02 pm
he he he, alea-s corciturile … nu stiu ce vor
august 29, 2008 at 7:03 pm
GA
Singurul inconvenient e ca acum lui McCain ii va fi imposibil sa se ia de inexperienta Obamezului, desi ala candideaza pentru functia de presedinte, insa oricum i se va da peste nas. Cred ca experienta va trebui sa dispara din dezbaterile lor.
august 29, 2008 at 7:04 pm
windy
Pe cuvint ca am vazut sigla asta de care-ti spun si nu prea am inteles-o. Mai exact, n-am inteles-o deloc
august 29, 2008 at 7:06 pm
Nu e “inexperienta”, e “lipsa de experienta” pe romaneste
august 29, 2008 at 7:18 pm
diana
Nu de link era vorba, dupa cum observi il am pe al tau in blogroll. Dar daca vrei sa ai posibilitatea de-a umbla rapid de pe un blog pe altul, de ce nu ne oferi si tu aceasta posibilitate? Asta era argumentul. Dar nu conteaza, pentru ca eu de exemplu va am sus la adrese, care ramin in memorie si doar selectez adresa respectiva.
august 29, 2008 at 7:22 pm
Eu va doresc o noapte buna si linistita! Ne vom agita destul miine
august 29, 2008 at 7:29 pm
papa
Noapte buna si linistita si tie.
august 29, 2008 at 8:31 pm
articol de ziar. Central.
Editorial.
dar cine pula mea are curaj sa publice asa ceva?
Toti labagii de ziaristi o dau la’ntors, ca sa vezi, c-o fi, ca n-o fi…
PAPA
(cu majuscule)
shefule, jupane, conducatorule, alesule…
Nici o pula/pizda de ziarist/a nu are coaie/…? sa le zica asa ca matale.
M-ai omorat.
M-ai citit.
august 29, 2008 at 9:56 pm
boro
Bai tu chiar ma faci sa rosesc
august 29, 2008 at 10:00 pm
Papistasi
Anowen e la Bistro. Comentati-l!
august 29, 2008 at 11:13 pm
‘neata si o cafea tare!
’seara si un cognac vechi!
august 30, 2008 at 1:10 am
neata!
bistro, vatican, pucioasa.
cred ca trebuie sa-mi iau pantofi noi…
august 30, 2008 at 1:41 am
Buna dimineata !
Papa, de ce ma certi? Mie-mi plac surprizele si atunci ma las surprinsa.
Cum zice judge, ne trebuie pantofi noi. Da’ mi-a promis Surf o pereche de iminei. Neaparat cu varful intors si cu ciucuras. Asta daca vrea sa-i strecuram o sticla de palinca seicului in valiza. Poate pe el nu-l cauta la bagaje.
august 30, 2008 at 1:51 am
@Genial
Nu te muti in Utah?
Cand spui ca nu esti luat ci luat-luat trebuie sa inteleg ca esti bigam?
august 30, 2008 at 1:55 am
buna dimineata voua!
salutam cercul poetilor disparuti!
am dat o raita prin bistroul papei, si cind colo, ce sa vezi:semana mai mult cu bordelul orcai..
anow, e un cosmar!
august 30, 2008 at 1:59 am
popeasca
aia iti ia surf. nu cu ciucurasi.
iminei cu tocu-n fata
cris
fa-te si tu ca nu citesti visul frumos. zi-mi daca-ti place cosmarul
august 30, 2008 at 2:04 am
@anowen
Asta-i fiindca nu te-am intrebat si pe tine daca vrei palinca?
august 30, 2008 at 2:06 am
popeasca
ci pentru ca m-ai pus sa aleg intre palinca si lapte de camila. parca tu nu ai sti ce vreau
nu
august 30, 2008 at 2:07 am
pt ca nu e surf pe-aici sa se ocupe de cafele, trebuie sa plec sa-mi prepar una .
mai vrea cineva?
si dupa aceea ma duc sa-mi cumpar seminte. ma pregatesc de meci!
august 30, 2008 at 2:08 am
Ba tocmai ca stiu… de-aia e mai amuzant. Si era vorba de lapte de vaca. Astia abia aclimatizeaza palmierii. Pana la camile mai tre’ sa treaca fo 5 ani.
august 30, 2008 at 2:08 am
@ popeasca
Nu, nu…aia-s rai…vor 10% din venit
Si nu-s luat-luat-luat-luat ci doar luat-luat. De-o nevasta si-o fetita.
august 30, 2008 at 2:09 am
Sa-ti traiasca!
august 30, 2008 at 2:11 am
GA
sa ai parte de le si ele de tine!
august 30, 2008 at 2:15 am
cris
ai fost la bistro fara poseta?
a scapat fiul desertului!
august 30, 2008 at 2:17 am
popeasca
opinci, draguto! opincute! de-asta o sa avem nevoie…
august 30, 2008 at 2:18 am
voi reusiti sa accesati site-urile romanesti?
august 30, 2008 at 2:56 am
Buna Dimineata!
Maaaama, ce agitatie placuta
anowen
Da’ ce site-uri vrei sa accesezi de nu te lasa?
august 30, 2008 at 2:58 am
surf
am crezut ca n-ai rezistat week end-ului 
neata, coane!
nimic ce se termina in .ro nu poate fi accesat de la mine de la birou. dimineata am putut, da’ acasa.
august 30, 2008 at 3:05 am
the judge,
opincute, ca sa puteti fugi mai iute cind va vor alerga minuitoarele de posete?
august 30, 2008 at 3:08 am
anowen
Am trecut pe la Bistro si -muld blacud la mine ge-am vazut agolo-
august 30, 2008 at 3:10 am
the judge
Tre’ sa traga o fuga pana pe la noi in Moldavia pentru opinci
Cum decurge vacanta?
august 30, 2008 at 3:13 am
surf
multam fain! ti-a placut visul sau cosmarul?
august 30, 2008 at 3:19 am
anowen
N-am observat diferenta
august 30, 2008 at 3:21 am
Ce spagate exacutam pe aici
Van Damme, mori de ciuda
august 30, 2008 at 3:23 am
surf
ia si citeste atent mai sus
si inca nu e tot
august 30, 2008 at 3:30 am
anowen
Am vazut coane. Sa stii ca daca ai critici esti pe drumul cel bun
august 30, 2008 at 3:34 am
surf
aspi si-a facut blog!
nu, bai.
august 30, 2008 at 3:37 am
anowen
Am vazut. Sunt cu ochiul pe ea
august 30, 2008 at 3:41 am
surf
de-acu’ sa vezi spagat si topaiala intre bloguri
august 30, 2008 at 3:49 am
ia, ca tot a inceput saptamana de munca, sa ma duc eu intr-o pauza de masa. pe mai tarziu
august 30, 2008 at 4:29 am
anowen
Pofta mare, monser! Da’ nu-i cam devreme de pranzit?
august 30, 2008 at 5:28 am
Buna de demineata romanime!
august 30, 2008 at 5:28 am
Ce mai e nou pe versantii vostri?
august 30, 2008 at 5:30 am
popi
Nu te-am certat draguto. Doar ca ma asteptam si cred ca n-a surprins pe nimeni. Atit. De fapt, dupa cum ai putut observa am fost sa-i urez de inaugurare.
august 30, 2008 at 5:31 am
Hai ca bag post nou
august 30, 2008 at 5:32 am
papa
Buna sa-ti fie si a ta!
Pe la noi prin lunci si campii acelasi nisip ca versanti n-au importat astia, nu inca
Am vazut-o pe duduia lui Mccain si jur ca am zis: “Ce buna-i fatuca!” Bineinteles asta fiind un comment politic avizat
august 30, 2008 at 5:34 am
surf
nu te condamn bade, buna si desteapta si vaz ca si sta de cite ori vrea barbatu-sau
august 30, 2008 at 5:43 am
papa
Cinci puradei, nu-s multe neveste pe care sa le mai convingi sa-ti toarne atatia copii.
Desteapta am vazut ca e, sau cel putin asa reiese din articolul de la GA, acuma intreb eu, o tine la tavaleala ca la capitala sunt mistreti rai…
august 30, 2008 at 5:47 am
surf
se pare ca tipa are ceva experienta si pare destul de catza ca sa faca fata atacurilor.pe linga asta, ea va avea mai multe tinte de atacat decit vor avea ei. a fost o alegere excelenta dupa parerea mea si sunt convins ca tipa o va depasi pe Clintoneasa in popularitate.
august 30, 2008 at 5:51 am
papa
Sincer vorbind, eu o vedeam pe Clintoneasca din start pierdanta. Ok avea sprijinul simpatizantilor lui Billutza, da’ tot femeie inselata si care n-a luat atitudine ramane, si asta in politica se pune. Repet, e doar parerea mea.
august 30, 2008 at 5:58 am
surf
treci pe postul nou please!
august 30, 2008 at 6:04 am
ok
august 30, 2008 at 7:14 am
Miscare desteapta a republicanilor, o femeie ca viceprezident.
Si uite asa, majoritatea femeilor americane va vota pentru republicanul McCain, iar daca tinem cont ca sexul frumos este mult mai numeros decat populatia de culoare a SUA care ar vota pentru salvaragiul Barack parca-parca datele problemei incep sa nu fie chiar sub bune auspicii pentru candidatul democrat.
Vom vedea in noiembrie.
Deocamdata, bunul prieten si sustinator al lui Obama, Tony Resco, este judecat la nivel federal pentru coruptie.
Se vorbeste ca prin Tony Resco, Obama a luat doar cu 300.000 dolari o casa de peste un milion dolari iar Resco i-a mai dat democratului si niscai teren din vecinatate.
Nasol moment.