by papa
.
.
Merg pe jos
purtind spre…nu stiu,
valiza ce-mi sta pe git,
plina de ce-a fost si este
mai prezent si mai trecut.
Dar m-as inturna din drumu-mi,
ah, de m-as putea-nturna!
caci parca ma striga pustiu’,
care-am fost odat, cindva.
“Vino iar,
sa-ncingem joaca,
eu-s frumosul ce-ai pierdut,
cind, plecat sa faci avere,
m-ai lasat si m-ai durut.
Fugind, ti-ai uitat de mine,
ai uitat de toti, nebun,
ai spus timpului “tu pleaca!”, 
iar acum l-ai vrea, dar cum?”
“N-as fugi,
ca nu mi-e mie
sa m-apropii de final,
dar vezi tu, sensul e unic,
spre un infinit banal.
Si nu, n-am uitat de tine,
iar bogat nu sunt, eu nu,
averea mea e doar hirtie,
bogat am fost cind eram…tu”
“Du-te-atunci,
ca nu-mi mai place,
in tine sa ma vad adult,
ramii cu ce-a ramas din viata,
eu voi ramine-al tau trecut.
Averea ta nu e in banca
si n-o poti socoti in bani,
de-acuma banca-ti va fi viata
cu-n cont inputinat, in ani”