OOO

by papa

In asteptarea meciului, am urmarit RAI International. La una din rubrici sunt relatate doua violuri petrecute in Italia, asupra unor turiste din Olanda si Germania. Violurile au avut loc in zone nepopulate unde chiar nu inteleg ce dracu cauta un turist, daca nu cumva o cauta cu luminarea. Dar nu la asta as vrea sa ma refer, desi multe nenorociri ar putea fi evitate, daca am accepta ideea ca ni se poate intimpla si noua. Din pacate, devenim constienti, fix dupa. Relatarea respectiva a fost urmata de o dezbatere, in care s-a discutat despre frica femeilor violate de-a reclama violul. Am schimbat canalul, dar intrebarea a persistat “Frica de cine?”

Vorba e ca sunt multi idioti. Nu unu’, nu o suta. Milioane. De ce? Pentru ca avem o mentalitate de capra riioasa. Noi cu bube, noi cu fite. Scenariu: o femeie e violata.  Actiune imediata: femeia se adreseaza autoritatilor. Repercursiunile scenariului: suferinta si umilinta violului e nimic, comparativ cu umilinta si suferinta pe care i-o va produce societatea noastra de cacat. Sa ma explic? In primul rind, femeia va participa la un proces lung si umilitor, in care toate momentele de groaza, prin care a trecut, vor fi reactualizate, disecate si explicate in cele mai jenante, dureroase si jignitoare detalii in fata unei asistente si a criminalului. Avocatul apararii va sugera, fara scrupule, complicitatea ei si nu numai atit, va incerca sa o incrimineze, ca fiind factorul provocator care i-a incitat inocentul client. Sa spunem ca pina la urma, cu ceva noroc, se lasa cu o condamnare. Veti spune, ei vezi, totul s-a terminat cu bine. Binele cui? Femeia va fi si ea condamnata, dar pe viata. Nu de juriu sau judecator, ci de societate. Va ramine pentru totdeauna o femeie stigmatizata si daca nu-si va lua cimpii sa plece in cele patru zari, va ramine in ochii tuturor, “violata”. Da, evident ca toata lumea va recunoaste faptul ca nu a avut nici o vina si tot atit de bineinteles, toti o vor compatimi in gura mare, pentru a o birfi in soapta. Nimeni nu-i va arata simpatie si toti o vor ocoli ca pe-o ciumata. Iar pe linga toate astea, barbatii vor deveni mult mai agresivi si mai vulgari, ca si cum ar fi singura fututa de pe glob. Statutul ei se va transforma, in mintea oricarui cetatean “onorabil”, in binecunoscutul statut de ”curva” Multi cititori vor spune ca bat cimpii, dar daca baiatul unora ar dori sa se insoare cu o femeie care-a fost violata, ce-ar spune? Ce-ar gindi? Si hai sa presupunem ca ar fi fortati sa accepte situatia, ce-ar spune la primul argument mai dur pe care l-ar avea cu nora? Poate, “curvo”? Pe de alta parte, ce barbat ar dori sa se casatoreasca cu o femeie care a fost violata?  Cunoasteti vreunul? Nu mai cautati, va spun eu, NU. Sau ce casatorie credeti voi ca ar continua in mod firesc, dupa ce sotia a fost violata? Desi ne pretindem civilizati, rationali, si lipsiti de prejudecati, aflati va rog, ca nu suntem. Si sa nu uitam, ca de exemplu, in iubitorul Islam, femeia violata e ucisa. Asta ca sa dovedim cit de barbari am intrat in secolul XXI. Si atunci ma intreb, nu cumva noi suntem cei care incurajam violul prin comportamentul nostru primitiv? Nu cumva noi suntem cei ce condamnam victima? De ce credeti ca o femeie violata prefera sa-si ascunda durerea si sa-si sufoce dorinta de justitie? De frica cui? Eu zic ca de frica noastra. Ce e pina la urma moralitatea de care se face atita caz? Exista?

Nota. Nu pretind ca as fi o exceptie de la regula.

Iron Butterfly : In-A-Gadda-Da-Vida : Part 2

In sfirsit, a sosit momentul adevarului. Pacat ca acel adevar nu a fost rostit nici de asta data. Aseara, in mijlocul unui stadion arhiplin, si-ntr-o atmosfera  de Olimpiada Pekineza,  a avut loc marathonul kenianului Obama. Cum a ajuns asta in pozitia de candidat al democratilor, o stim. N-a fost doar talentul oratoric de exceptie pe care-l poseda si nici promisiunile aiuristice pe care le-a lansat in ultimile 18 luni, cit mai ales gafele electorale ale Clintonesei si ale idiotului de Bill, care pe unde a aparut, numai timpenii a debitat, de-a tras-o p-asta la fund, ca bolovanu’. Da’ ce sa-i faci? Prostia se plateste. Si poate nu atit prostia, cit vedetismul si infatuarea gratuita. Ca sa fiu sincer, desi am convingeri republicane, cu unele exceptii de ordin religios, as fi preferat-o pe Madame Clit lui McCain. Si cred ca si poporul american ar fi preferat-o. Dar uite ca din cauza de poticneli, Clit a alunecat spre fund  acordindu-i o sansa nesperata lui McCain minutze scurte. Asta nu inseamna ca asta va ajunge automat presedinte. Nu, nicidecum. E si el capabil de pasi multi si gresiti, dar marele lui noroc e ca acum problema s-a simplificat considerabil. Majoritatea covirsitoare a republicanilor il vor vota, fara a si-l dori, din motive de apartenenta politica. Asta se stie si se vede. Astora li se vor alatura toti kuklusklanii si rasistii, care nu sunt putini deloc si care-l vor vota indiferent de afilierea partinica.  E si asta-i drama lu’ Obama. E negru. Stiu, nimeni n-o va spune si nici n-o va admite, dar asta e. Rasismul si fascismul, desi le detestam, sunt inca parte integranta a societatii omenesti. Dar sclipirea gindirii mele papagigliene, deabea acum se va produce sau reproduce. E posibil ca lovitura mortala sa nu-i vina Obamului de la rasisti. Eu cred ca, desi democrati in majoritatea lor , evreii il vor ingropa pe kenian. Nu neaparat pentru ca-i negrisor, ci pentru ca-i Hussein. De ce-ar risca “poporul ales si circumcis”, cind McCain e o varianta sigura pentru ei? Lor nu le trebuie unul care sa-si ia limba-n gura cu Ahmadinejad, ci unu’ care sa-i castreze programele nucleare, indiferent de pozitia Europei, care o stie toata lumea cit e de antisemita. Poate ma insel, dar tare m-as mira sa-l vad pe Barac ajungind presedinte. Un om care n-a condus decit o masina si-o familie, sa-l pui sa conduca o lume, mi se pare de domeniul ridicolului. Si inca ceva. Se pare ca Obama impartaseste viziunea lui JFK si a lui Martin Luther, sper sa nu le impartaseasca si soarta.

Dar pina una alta, omul si-a terminat discursul olimpic, in care a facut citeva promisiuni vagi si foarte vagi cu finalizare peste zece ani, cind el oricum nu va mai putea fi presedinte. Asa ca dupa concertele din deschidere, dupa Gore, alt imbecil, dupa Obama, au urmat focurile de artificii, serpentinele tricolore, confeti si mai tricolore si vacarmul celor 84.000 de manipulati care au consfiintit inchiderea parodiei olimpice. Interesant e faptul ca McCain se chinuieste sa umple si el macar tribuna a doua a unui stadion si nu reuseste. In ritmul asta, n-ar fi exclus ca republicanii sa-si organizeze Conventia in sala de mese a vreunui liceu. Asta s-o numi po/pula/ritate?

Astazi, John McCain a ales-o pe Sarah Palin ca running mate in alegerile prezidentiale. O mutare care a spulberat, daca mai era nevoie, efectul speech-ului de ieri al Obamezului. Iat-o pe Sarah

 Alegeri prezidentiale. Vrajeli, mizerii, juraminte goale, clintoni, minciuni, falsitate, gesturi studiate, atacuri, ipocrizie, milioane, sforarii politice, interese, cutite-n spate, pupaturi, mai pe cheek-urile de sus, mai pe cele de jos, functie de cerintele momentului. Dar toate astea sunt cunoscute, universal valabile si universal acceptate. Culmea e ca lumea, nu mai e calumea. O fi fost vreodata?  Acu’ fo luna, Bill si Hilara lui nevasta, il improscau cu toate dejectiile spitalelor de urgenta, pe Obama si din nepregatit, ba chiar incapabil nu-l scoteau. Acum, o luna mai tirziu, Obama a devenit in ochii lor, nu si in suflete, omul potrivit sa conduca America pe piscuri neatinse vreodata. A, ba nu. Scuzati! Pe piscurile atinse, cu Bill presedinte. Totu-i fals, totu-i trucat, totu-i acceptat. Dar multi anal-isti spun ca asta-i politica si astia-s politicienii. Bine bine, zic eu, dar norodul? De ce trebuie s-o haleasca cu craci, cu tot? De ce se lasa manipulati in halul asta? Adica 18 milioane de americani, pina mai ieri, o divinizau pe madame Clit, iar de Obama nici nu vroiau sa auda, ca acum, “la un semn”, sa linga unde-au scuipat. Se spune ca dintre doua rele, o alegi pe cea mai putin rea, dar de ce trebuie sa alegi impotriva vointei tale? Aici nu era vorba de alegeri pentru senat, in care sa alegi partidul, aici era vorba de-a alege acel individ pe care il apreciezi si-l consideri capabil sa-ti conduca tarisoara ( si sa hotarasca bombardarea cimitirelor sirbesti in timp ce-si scutura putulica de pisoar sau trage mui in OvaR Office) Ridicolul nu are margini. Asta e sigur. Iar multimii i se spune pe buna dreptate, prostime. Nu pentru ca ar fi prosti ci pentru ca se lasa prostiti. 

Asa ca, din punctul meu de vedere, valoarea manipulantului e data de numarul de manipulati pe care-i…beleste de “m, a, n, i, t, i” lasindu-i in pula goala…

Spania! De cind imi doream s-o vad si uite ca tot apareau parisuri si italii, care-mi incurcau planurile. Si poate ca nici de data asta n-am fi ajuns sa vizitam (Real) Madridul, daca nu ne-ar fi stricat furtuna de gheata voiajul spre Buenos Aires. Renuntind la Argentina, am ajuns in Spania. Itinerarul e cit se poate de timpit, ma refer la zbor. Toronto-New York-Madrid-Barcelona si tot asa si inapoi. Asa ca, uite cum ne facem noi de sase zboruri ca sa vizitam doua orase. In sfirsit, ce mai conteaza? Plecam.

16 Apr. Ba nu plecam. Am aminat plecarea cu o zi. La New York e un vij de-ti era frica sa iesi din casa, dar s-o mai iei si-n sus.

17 Apr. Azi profitam de-o gaura-n nori si decolam.

18 Apr. Ajungem dimineata in Madrid, unde Cali ne asteapta la aeroport.

18 Apr. La 3PM excursie la Toledo. Vizitam Catedrala, o sinagoga si o manufactura de sabii si alte chestii din otel cu insertii de aur si care aveau niste preturi de parca erau din aur cu insertii de otel. Oricum, interesant. Dupa aceea, ne plimbam, mincam si pa, ca ni se inchideau ochii iar creierul nu mai asimila nimic.

19 Apr. Vizitam Palatul Regal. Superb. Pe Juan-Carlos n-am reusit sa-l gasim iar regina-si epila mustata. Mergem la Cibeles Fountain, Porta del Sol si unele puncte de atractie vestimentara, pentru sotie. Nu-si gaseste nimic de cumparat si e nervoasa ca orice meloman pe care-l pui s-asculte manele.

20 Apr. Prado. Nu ne cade fata. Goya, Greco, Velaschez, vreo trei Rubens, patru Titieni si in general (80%), teme religioase. L-am vazut pe Hristos pictat in zeci de feluri si cu zeci de fizionomii. Pina la urma Jesus dintr-o pictura ajunsese sa semene cu Sf. Gheorghe din alta. Or fi avut acelasi tata? La Rubens am zabovit cel mai mult. Aveam impresia ca ma mai intilnisem, cindva, cu nudurile lui. Pacat ca unele dintre ele mai luasera-n greutate. In alta aripa si cu alte bilete, intram la un Tintoretto. Aici ne-am delectat. Oamenii aratau a oameni si pomii a pomi. Ba mai mult, a oameni si pomi de pe planeta asta.

Dupa amiaza ne rupem picioarele pe la cumparaturi. Si iar nu gasim nimic care sa ne excite vizualul, doar intr-o masura oarecare, sistemul nervos. Asa ca ne oprim si noi unde stiam ca putem gasi ce cautam. Intr-o piateta, la un restaurant.  Cali a comandat tot felul de spaniolizme meseriase si traditionale care ne-au incintat papilele si ne-au uns la pipote. Vinurile, ne-au uns si la vezici, dar putin mai tirziu.

21 Apr. Plecam toti patru la Avila si Segovia. Doua orasele intr-adevar unice si deosebit de misto. Daca ajungeti la Madrid nu uitati de ele, nu veti regreta. Ne pozam pe zidurile imprejmuitore la Segovia si cu viaductul roman din Avila, mai vizitam ceva catedrale, ca bag seama fusesera construite mai mult din ratiuni turistice decit religioase, ne plimbam pe stradutele alea strimte si pitoresti pe care daca nu esti atent poti veni direct in bot, intram prin magazine si ne oprim, cu rezervorul gol, intr-un restaurant din Avila. Eu comand specialitatea locului, purcelus de lapte, caruia i-am tras si fo doua poze, ca-mi era simpatic. De fapt cred ca m-am indragostit, ca-l visez si acum.

22 Apr Luam avionul spre Barcelona. Ajungem, ne cazam la Zenit si-o pornim sa vizitam Plaza Spagna si Palau Nacional. Tot acolo-n piata, fosta arena pentru coride se renoveaza si va fi transformata intr-un mall imens, in care se vor inghesui altii tauri, dar la cumparaturi. Asteptam fintinile arteziene, din fata muzeului Cataloniei, sa-si inceapa show-ul. Teapa! Show-ul e numai vinerea si simbata. Ce-om fi crezut, ca suntem la Bellagio in Las Vegas? Dar piata si turnurile, asemanatoare celui din San Marco, sunt interesante si placute retinei. Mai tragem si ceva poze pentru posteritate. Seara, o cina stropita cu ceva vinisor, dupa care o retragere strategica spre hotel, unde ma astepta o fiola inca virgina. Prevazator cum sunt, o luasem in caz ca se opreste apa peste noapte.

23 Apr. Plecam la Monserat. O manastire sus pe stinci la 60km de Barca. Am ajuns acolo cu autobuzul, iar sus pe creste, cu cremalera. Trenuletul asta urca neica niste pante abrupte, ca daca nu stai bine cu muschiul, te poti stropi pe tine de frica. Cind am ajuns sus, unde doar capra neagra se mai catara, ne-am dus sa vizitam…ce? Ca-te-draaala. Ce altceva? A fost o experienta unica si care a culminat cu doua cintece, pe care le-am inregistrat, cu corul de copii al Catedralei. O traditie care se pastreaza de pe la 1300.

Vizitam bineinteles si Muzeul de arta, in care gasim citeva Picasso-uri minunate. Astea nu apucasera cubismul. Ne mai minunam noi asa pe noi, pret de doua ore de cum au reusit astia sa construiasca ditai Manastirea in creierul stincilor si apoi o luam la vale cu autobuzul.

24 Apr. Modernismul lui Gaudi. Interesant e faptul ca si dupa o suta de ani, unul ca Gaudi inca mai poate fi considerat un excentric, mai ales cind vine vorba de arhitectura. Casele pe care le-a construit bogatasilor spanioli, au devenit simbolurile Barcelonei, ca si Sagrada Familia la care se tot construieste de pe la inceputurile secolului al XX-lea. Am vizitat-o si ne-a cam lasat masca, atit igeniozitatea si talentul architectonic, cit si inutilitatea monstrului de beton. Este o imensitate al carui principal rol, e sa-l faca pe om sa se simta mic si neajutorat. Inaltimile din interiorul acestui templu sunt ametitoare. Turnurile care-i reprezinta pe cei 12 Apostoli au intre 90m si 112m apoi vin inca sase dedicate Arhanghelilor (4), Mariei si cel central de 170m ( ?!?) simbolizindu-L pe El, Sefu’. Asa multe as avea de spus, ca mai bine tac. (maxima imi apartine)

Dupa Sfinta Familie, urmeaza Districtul Gotic cu Catedrala Santa Maria del Mar si Catedrala (alta), ca sa zic asa, principala, care era ascunsa toata dupa schele. Cu aceasta ocazie am reusit sa scapam si de ceva bani care ne prisoseau. Nevasta-mea si-a gasit tot ceea ce-si dorea, ba chiar mai mult decit atit. Am incercat sa-i tin piept, contribuind si eu la gaura bugetara. Intr-o oarecare masura am reusit iar seara am luat masa-n oras. Si sa vezi ce mincare curioasa au ibericii astia, ca nu aluneca fara lubrefiant. Asa ca, “Sangria, por favor!” Sotia s-a dat batuta dupa primul paharel, asa ca am ramas ca Don Quijote, sa ma lupt de unul singur cu toata vaza aia plina.

25 Apr. Urcam la Sagrad de Cor (in catalana) care in spaniola ar fi Sagrada del Corazon, adica un fel de Sacre Coeur adica iar o catedrala. Linga, e Turnul de Telecomunicatii. Tot muntele e de un pitoresc fascinant. Dupa ce vizitam catedrala si tragem citeva poze, bem un expresso si o luam inapoi pentru o promenada pe malul Mediteranei. Ne plimbam pe faleza pina la monumentul lui Columb de unde urcam pe Rambla. O strada interzisa autovehiculelor, plina de bistrouri si terase. E misto de nu-mi vine sa ma mai intorc. Dar va trebui, ca de atita paella, m-a luat burta.

26 Apr. Desi nu ne dorim, totusi ne intoarcem. Vacanta s-a terminat. Dupa ce ajungem acasa, mai stam pe ginduri vreo doua zile, digerind periplul spaniol, apoi incepem planurile pentru Viena. 

O poveste adevarata de dragoste care la inspirat pe Beethoven in crearea celei mai fluide melodii pe care am ascultat-o vreodata.

Impotriva bunurilor mele obiceiuri, ma pune dracu sa mai vizionez inca un film. Al doilea in tot atitea zile. Cum se numea? Habar n-am si nu conteaza. Ce trata? Pai cum sa va spun? Te putea trata foarte usor de calm, de liniste interioara, de pofta de viata si de alte citeva afectiuni nocive sistemului nervos central. Dar pina la urma, nici asta n-ar fi o problema majora itrucit se poate rezolva c-o camasa de forta. Problema e ca un profesor psihopat ajunge sa fie obsedat de una din studentele lui si s-o urmareasca, ajungind sa ucida pentru a-si atinge scopul. Care era scopul nu se stie. Poate doar sa fie cu ea. In sfirsit, e bagat la bulau, de unde reuseste sa evadeze. Pina aici, nimic iesit din comun, din pacate, dar acum urmeaza, ceea ce eu consider a fi, lipsa de common sense. Cind toata lumea stia de ce e animalul asta in stare, in loc sa incerce sa-i intinda o capcana in care sa cada, sa-si rupa gitul, ei se hotarasc s-o apere pe fata, adoptind o atitudine ostila fata de bolnav si incercind sa-i stavileasca dorinta de-a o intilni. Bun. Nu spun ca nu-i o actiune laudabila, dar cu ce pret? Filmul se termina cu bine pentru fata si cu funeralii pentru sapte alte persoane, injunghiate cu salbaticie. Doua bune prietene, prietenul uneia din ele si prietenul ei, doi angajati ai unui hotel si un politist. Daca facem un calcul la rece, ajungem la concluzia ca de fapt actiunea de salvare a fost un esec deplorabil si de proportii. Am salvat o viata, care poate nici nu era in pericol, distrugind alte sapte. Dar astfel de actiuni se petrec aproape zilnic in lume. Militari, pompieri, salvamontisti, salvamari, politisti si civili murind pe capete pentru a salva o persoana care, culmea, citeodata se baga cu buna stiinta in situatii limita. De cite ori n-am vazut prin filme ca dintr-un rescue team mai ramine unul singur si asta doar ca sa salveze un prizonier. Adevarul e ca n-ar fi etic sa nu incerci sa ajuti pe cineva a carui viata atirna de interventia ta, dar daca pui in pericol multe alte vieti, asta nu tine tot de etica? N-ar fi mai bine sa gasesti alte cai de a solutiona problema? In cazul de fata, de ce nu l-a acceptat pe nenorocit, ma refer la fata, doar pentru a-l atrage intr-o capcana in care politia sa i-o traga la lingurica? Se poate spune ca nu aveai cum sa stii ca sapte vieti vor fi jerfite pentru a salva una, dar tinind cont de faptul ca era vorba de un psihopat, mi se pare ca era cam la mintea cocosului. Mie personal, aritmetica astora mi se pare o stiinta inexacta.

Film ieftin ca investitie, dar cu o actiune interesanta, bogat in continut si incarcatura emotionala, al lui Ric Roman. Subiectul tratat, e de notorietate si pe mine ma face sa nu mai inteleg sensul termenului “justitie”. Tin minte ca acum citiva ani, a fost un caz de genul asta, pe aici pe undeva, cind un tata ii rupe, realmente, picioarele celui care-i violase baietelul. Evident ca pedofilul l-a dat in judecata iar saracul parinte a fost bagat la zdup. Eh, cam tot asa se petrec lucrurile si in filmul asta. Stephen Dorff, care joaca meserie, familist cu nevasta si copil, se trezeste-n toiul noptii cu un nenorocit in casa. Omul nostru pune mina pe o bita de base-ball si-l alearga, aplicindu-i si o magistrala lovitura dupa ceafa, prin care  scursura si-a tras un home run pina-n Iad. Bestia moare, ceea ce mi se pare corect, iar Wade Porter, ca asta-i era numele-n film, e arestat si condamnat la trei ani de pirnaie, ceea ce, in mintea mea, nu mai e corect. Implicatiile actului justitiar sunt devastatoare pentru aceasta familie, a carei vina a fost ca li s-a spart casa si c-au exterminat o mizerie. Puscaria nu e nici pe departe o institutie corectionala, asa cum se pretinde iar Wade, e implicat, fara voia lui si fara a participa in vreun fel, in alte monstruozitati tipice anturajului in care-si va petrece urmatorii trei ani din viata. Intimplarea face ca la sectia de periculosi unde-i bagat, sa nimereasca in celula cu un serial killer, John, jucat de Val Kilmer. Povestea astuia insa, chiar face sa ti se scoale. Parul, de frica si oroare. Asta tot familist si om de casa fiind, intorcindu-se-ntr-o zi de la munca, isi gaseste sotia si fica de sapte anisori, violate si ucise. Asa ca John al nostru, care sufera un soc destul de puternic, le ia, celor doi violatori, famiiliile la violat si la casapit. Un fel de stomatologie sau dinte pentru dinte in care John, decide sa-i lase-n viata taman pe criminali, pentru a-i face sa simta ceea ce simtise el. Ciudata razbunare! Asta n-am s-o inteleg niciodata. Eu le-as fi tras-o lor si gata. Se vede treaba ca inca n-am ajuns la un nivel ridicat de rafinament in materie de razbunari. Revenind la actiune,  seful garzii din respectiva puscarie era la rindul lui un nenorocit, nenorocit fiind si el de unul dintre puscariasi si nu mai povestesc ca n-are haz. Pina la urma, toate se termina aproximativ bine. John moare impuscat de Jackson (locotenentul garzii) iar Wade e eliberat dupa cei trei ani de “corectie”. Interesanta totusi scrisoarea pe care John i-o lasa lui Wade si pe care o incheie cu o fraza care-ti baga gheata direct in vene ”familia e mai presus de orice, daca as fi stiut ca-mi pot recapata familia, as fi ucis intreaga lume”. Asta se poate usor incadra la cazuri patologice, dar pe de alta parte, justitia si juristrictia sunt execrabile. In procesul unei crime, singura persoana cu drepturi, e criminalul. Lui i se acorda toate circumstantele. Asta-i si motivul pentru care unele victime, incluzind familiile victimizate, incearca sa-si faca singuri dreptate.

Film de vazut.

http://www.imdb.com/video/screenplay/vi2849702169/