Ghiciti personajul pina miine la aceiasi ora si veti cistiga respectul meu imaterial, dar profund, etern si dezinteresat. Singurul indiciu ar fi ca inca mi-l mai amintesc. Sigurul subindiciu e ca prin ‘60 cind piata Palatului arata ca un orasel al copiilor in mijlocul caruia se inalta uriasul Pom de Craciun, pe o scena improvizata si inchisa cu sticla, ca un televizor Rubin 102, dar ceva mai mare, acest domn facea ca toate motocicletele si masinile inregistrate la acea ora in circulatie. Facea el de fapt, ca orice si ca oricine si mai ales poante cu doua-ntelesuri din care unul era sigur politic. OK!  Iar un supraindiciu ar fi ca prin ‘67 a ramas la Paris, dupa care s-a stabilit in Nemtia. Io-te si una scurta din repertoriu’ cu trimitere la penuria ceausista de de toate

La o prăvălie, zic: Aici n-aveţi peşte? Nu, aici n-avem carne. Peşte n-are alături.

Deja v-am spus prea mult si mi-e teama ca va trebui sa va respect pe toti, profund, etern si dezinteresat!