Donizetti – Una furtiva lacrima

 

by papa

Vint vijelios vuieste, jos prin vai intr-un amurg,

Plesnind picaturi de ploaie, peste casele din tirg.

Fulgere brazdeaza cerul, ca lamele de cutit,

Trunchiurile trosnesc ude pe trotuarul pustiit.

Frunzele-si fosnesc arama, frinte-n freamat nemilos,

Dezgolind negre nervure pe fundalul ud, sticlos.

Rapaind in raiduri repezi, stropii s-au dezlantuit,

Venind valuri dupa valuri din vazduhu-nvinetit.

Aprig traznet tuna-n ceru’, greu de apa si de nori,

Bubuit ca de timpane-n corul ploii de viori.

Umbra prelunga-i pluteste pe peretii uzi si goi,

Rupt de-amor pe dinauntru iar pe-afara de puhoi.

Prin balti si pe frunze moarte, pasii alene il plimb,

O furtuna-i arde pieptul, alta il ingheata-n schimb.

Suflet mort in trup cu viata, nu mai poti dureri s-aduni,

S-acum plingi si plinge cerul, lacrimi tu, si el furtuni.