Vai ce fericiri ma apucau de 1 Mai, inainte sa ma apuc de munca! Tin minte ca si acum, ce de steaguri, ce de craci, ce de crenvursti si baloane. Chiar linga casa noastra, in zona Mon Jardin, Poarta Alba, Liceul “Sadoveanu”, pe Dorobanti, se formau coloanele ce aveau sa marsaluiasca spre Statuia Aviatorilor. Noi, copiii eram toti afara-n strada cascind ochii cit cepele, sa putem cuprinde marea de culori si fo gagica aplecata sa-si lege sireturile. La toate colturile erau carucioare cu crenvusti, chifle si mustar. Mai erau si cele care vindeau suc cu 25 de bani paharul. Pe astea din urma n-am sa le uit niciodata. Asa cum n-am sa uit metamorfozarea de la an la an a pozelor de pe pancarde. Prima perioada a fost cea in care n-aveai loc de pozele tovarasilor Marx, Engels, Ilici si Dej. Faza urmatoare a fost cea cu capeteniile comuniste autohtone, Moghioros, Stoica, Botnaras si care dracu sa-i ia mai erau. Etapa a treia si ultima, a-nceput dupa anul de gratie ’68 cind Rusii au intrat in Cehoslovacia, la “cererea expresa” a poporului frate si prieten. Atunci Ceasca al nostru, a batut tara-n lung si-n lat calcindu-l pe Bresnev pe bataturi iar pe Regina lasind-o caracanata si-n placeri pe care Philip nu i le putea produce. Drept rasplata, pentru singele pe care a dovedit ca-l are-n testicole, zece ani mai tirziu “piticul carpatin” a fost invitat la o promenada cu caleasca pe strazile Londrei. Tot cam din acel moment, au inceput sa dispara pozele  celorlalte marionete comuniste din demostratiile de 1 Mai. Iar de prin ‘71, dupa vizita in China, megalomania si cultul personalitatii a luat-o completamente razna. Nu mai existau poze in tara decit cu el si ea. Numai ca eu in acele timpuri, cind cutitul incepuse sa ajunga multora la os iar osul se vindea la pretul carnii, imi incepeam viata boema in care nu era loc de vreun Intii de Mai. E adevarat ca ma mai ciocneam de poza lui Ceasca prin Universitas sau prin Preoteasa, da’ dracu-l baga de seama pe rr-it. Pe atunci 1Mai devenise doar un punct de referinta-n timp. Paradoxal, intre 1 Mai si 2 Mai, distanta era de trei saptamini. Litoralul ajunsese la putere, cu toata floarea deflorata a intregului apus.  Cred ca productia americana de automobile era net depasita de numarul orgasmelor de pe Litoralul romanesc. Se putea vorbi, pe drept cuvint, de o industrie romaneasca de fut. Abea dupa citiva ani, cind am intrat in cimpul muncii, de-mi venea sa-mi iau cimpii, sentimentul de “zi a muncii” s-a sedimentat si cimentat in constinta mea. Din acel moment, munca devenise dusmanul meu de moarte. Si de atunci pina acum, tot de ea am avut parte.  Muca asta dupa ce ca-i o prostie, o mai si sarbatoream. Bine dracu’ ca ne-am desteptat, pe jumatate!