Vine Pastele. Ce-o avea asta cu belirea mieilor? Nu stiu si nici nu ma preocupa foarte tare. Dar in “pozele” timpului n-am vazut nici o turma de miei pe Golgotha si nici vreun parastas cu bors de miel. Probabil ca-i doar o traditie, care ca si religia, nu trebuie inteleasa, ci urmata, daca vrei. Iar eu cu belitul sunt de acord. Nu ca l-as beli eu. Eu doar ii aplic ceva ingrediente si-l bag la fiert ca sa nu mai rinjeasca fasolea la mine. Ba mai mult, imi scoate si limba, asa printre dinti. Desi la inceput, animalul mi s-a parut chiar simpatic si plin de umor mioritic, acum, fata asta obraznica care se holbeaza in permanenta la mine de parca as fi berbecul de tac-su, a inceput sa ma calce pe nervi. Tot am impresia ca-mi spune “minca-mi-ai drobul!” Ei si atunci, asa-mi vine sa dau cu el de pamint, dar nu se cade sa-mi iau singur mielul la trinta. Drept pentru care il dau in clocot. Dupa, va realiza singur ca-i doar un miel belit, beli-mi-ar prazul, pentru stufat, ca usturoiul il curat si singur. Evident ca parte din el nu va intra la fiert, ci la cuptor in vederea perpelirii. Am sa-i musc si citiva catei de usturoi, sa ma tina minte bestia. E lasa bai, nepotu’ lu’ Becali, cind te-oi vedea bronzat pe masa printre oua, ridichi si fire de ceapa verde, cu organele tocate-n prapure si cu capul plin de bors, sa vezi ce-am sa mai rid eu de tine atunci! In hohote. Si daca oaspetii vor crede ca-s nebun, am sa rid si de ei cind vor incepe sa-si ciocneasca ouale. Ca n-am ajuns sa-si bata joc de mine, un belit. Pastele ma-ti de oaie proasta!